Imobiliare.ro deschide seria CPI Webinar dedicată tuturor partenerilor noștri, profesioniști activi pe piața de real estate din România. Primul webinar gratuit se organizează joi, 19 martie.
Prin webinarul CPI ne propunem să păstrăm strânsă legătura cu cei din breaslă, acesta fiind un instrument la care vom apela des, care ne va ajuta să colaborăm mai bine, în această perioadă tensionată pe care o traversăm pe fondul răspândiriI COVID-19, și să găsim cele mai bune soluții la diverse probleme cu care se confruntă atât agenții imobiliari, cât și dezvoltatorii.
Primul webinar gratuit va fi organizat joi, 19 martie, începând cu ora 14:00. Vom încerca să răspundem la o întrebare pe care și-o pun mulți acum că medicii, dar și autoritățile ne recomandă, pe cât posibil, izolarea – “Cum lucrezi eficient de acasă ca agent imobiliar?” .
Trei speakeri cu experiență pe piața imobiliară participă la dezbateri. Este vorba despre Răzvan Cuc – președintele RE/MAX România, Iulian Niculae – manager Victoria Consult și membru al Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR) și despre Daniel Tudor – CEO-ul companiei de consultanță imobiliară The Concept. Înscrierile pot fi făcute gratuit AICI.
Răzvan Cuc este, din 2013, proprietarul RE/MAX România, cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate din țara noastră, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari și comisioane generate în valoare de 4,55 milioane de euro doar în 2019. Rețeaua cuprinde, la ora actuală, 50 de francize și are peste 450 de membri.
RE/MAX România face parte dintr-o rețea cu extindere globală, cu peste 125.000 de agenți afiliați, în 8.000 de birouri din circa 110 țări.
Citește și: Cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate ia măsuri împotriva răspândirii coronavirusului
Iulian Niculae este managerul Victoria Consult, Realtor și membru APAIR. El lucrează neîntrerupt în branșa agenților imobiliari încă din anul 1993. În 2010, Niculae și-a deschis propria agenție și a adoptat reprezentarea exclusivă ca mod de lucru.
APAIR împlinește, în 2020, 11 ani de prezență pe piața de real estate din România și este partenerul local al National Association of Realtor, cea mai mare asociație profesională dedicată agenților imobiliari din Statele Unite ale Americii, cu peste 1 milion de membri.
Daniel Tudor este fondatorul și CEO-ul companiei de consultanță imobiliară, cu expertiză în real estate rezidențial, The Concept Real Estate Advisers. În cei 9 ani de prezență locală, The Concept a tranzacționat peste 1.600 de apartamente noi în aproape toate zonele și împrejurimile Bucureștiului.
La ora actuală, portofoliul companiei depășește 1.300 de unități cu o valoare estimată de peste 150 de milioane de euro.
Alături de cei trei speakeri vom încerca să le oferim agenților imobiliari sfaturi utile pentru mai multă interacțiune online cu clienții și partenerii în această perioadă în care pot avea dificultăți în a participa la întâlniri față în față, vom vorbi despre importanța flexibilității în astfel de situații tensionate și despre modalitățile în care poți să depășești cu succes provocările ca profesionist în imobiliare. Încercăm să oferim, totodată, împreună cu invitații noștri câteva recomandări utile pentru optimizarea bugetelor și pentru sănătatea afacerilor.
Webinarul “Cum lucrezi eficient de acasă a agent imobiliar?” va fi moderat de colega noastră, Adriana Lefter, editor Imobiliare.ro.