Light Dark

Ce înseamnă, pentru piața imobiliară din România, numirea realtorului Dan Negulescu, Director Regional si Broker REALPRO, în boardul National Association of Realtors (NAR).

Dan NegulescuLuna trecută, Dan Negulescu, realtor, primea un mail de la National Association of Realtors (NAR), asociația brokerilor imobiliari din Statele Unite ale Americii, prin care era invitat la Chicago, în luna august, pentru a cunoaște viitorii săi colegi din boardul NAR. Am vorbit cu Dan Negulescu despre numirea sa în boardul NAR și despre ce va însemna ea din perspectiva profesionalizării pieței imobiliare din România.

Începuturile

Când îl întrebi care au fost motivele care au stat la baza numirii sale în boardul NAR, Dan Negulescu vorbește despre eforturile făcute în ultimii ani pentru profesionalizarea pieței imobiliare din România. În cazul lui Dan Negulescu, acestea au început în urmă cu aproximativ 15 ani. ”Când m-am decis să intru în această profesie, în 1999, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă înscriu în singura asociație care era atunci, ARAI. Acolo am vrut să mă implic și am ajuns vicepreședinte cu relațiile internaționale. În această calitate am început să călătoresc și prin Europa, și prin America și mi-am dat seama de un lucru: ce facem noi aici este cu totul altceva decât ce fac ei acolo”, spune Dan Negulescu.

Acela a fost momentul în care și-a pus în cap să schimbe ceva. ”M-am gândit că dacă există o asociație de 100 de ani în America, ai cărei membri fac bani și consumatorii sunt mulțumiți, de ce n-am putea face și noi, în România, ceva similar?”, explică Dan Negulescu, care a ieșit din ARAI și a fondat APAIR (Asociația Profesională a Agenților Imobiliari din România). ” Am fost prima asociație din lume care a luat modelul NAR în afara Americii, apoi prima care a exportat toate listingurile pe portalul realtor.com, pentru că am fost prima asociație care a folosit MLS, instrumentul de cooperare între agenții imobiliari care lucrează cu reprezentare exclusivă . Principala diferență dintre felul în care se lucrează în America și ceea ce se întâmplă în alte țări din lume este reprezentarea exclusivă versus intermediere.”

Experiența

Pentru numirea sa în boardul NAR a contat foarte mult și faptul că, în ultimii zece ani, s-a prezentat la toate conferințele organizate de asociație. ”Sunt două pe an, una în mai, de obicei în Washington și una în noiembrie, în diverse orașe. Aceste conferințe reunesc, de obicei, peste 25.000 de agenți imobiliari și câteva mii de agenți din străinătate, care vin să învețe. Eu am fost foarte activ și americanii au remarcat asta, au văzut că avem MLS și colaborăm pe baze clare și atunci au zis că este extraordinar”, povestește Dan Negulescu, al cărui mandat va intra în vigoare în 2015.

Semnarea acordului APAIR NARA contat mult și experiența din zona Europei Centrale și de Est pe care Dan Negulescu a avut-o, între 2007 și 2009, în calitatea sa de președinte al Central European Real Estate Association Network (CEREAN). ”CEREAN a fost un «copil» al NAR-ului după Revoluție, care să ajute asociațiile care se creau să se dezvolte. Când am fost în ARAI – era membru CEREAN – am fost și reprezentant al României în CEREAN și NAR. În calitate de președinte, am adus CEREAN-ul în țară, am făcut o conferință în 2007 și am început să aducem traineri, împreună cu NAR”, explică Dan Negulescu.

Planurile

”Aceste cursuri o să continue foarte puternic, pentru că dacă până astăzi voiam să mă duc la ambasada SUA și să propun crearea unui program comun între România și SUA – dau un exemplu –, acolo mă întrebau: «Dar tu cine ești? ». În momentul în care ești membru în boardul unei astfel de asociații, ai o recunoaștere. Eu voi folosi acest an și 2015 pentru a crea cât mai multe posibilități de îmbunătățire a breslei noastre. Mă interesează ca agentul imobiliar să fie recunoscut ca un profesionist, să aibă cum să se școlească, pe criterii cinstite și folosind niște programe etice. Să învețe diferența dintre reprezentare exclusivă și intermediere, ce înseamnă etica, ce înseamnă corectitudine față de un potențial client, care e diferența între un client și consumator, cui îi datorezi loialitate.”

Despre NAR și imaginea agentului imobiliar român

Boardul NAR are peste 800 de membri, iar asociația are circa 1,2 milioane de membri. ”NAR este cea mai eficientă organizație pe care am văzut-o. Ei sunt dezvoltați de la asociații de sate, care aparține de asociația statului, care ține de NAR. Ei discută la vârf despre toate problemele, despre modul de îmbunătățire al activității, despre codul etic. Se iau decizii și toate pleacă apoi pe filieră în jos. Eu mă duc acolo ca să reprezint Europa de Est. Asociația lucrează cu străinătatea prin două pârghii: asociația ambasadoare – fiecare asociație dintr-o țară are o asociație ambasadoare undeva în State, noi avem asociația din Reno, Nevada – și un ”president liason”, o legătură directă cu președintele NAR”, explică Dan Negulescu.

Dan Negulescu - realtorDe ce este importantă, pentru piața imobiliară din România, această numire, implicit sporirea accesului la mijloacele de lucru și training-ul venite de peste Ocean? ”Noi suntem de vină pentru imaginea prostă a agentului: clienții își doresc niște profesioniști, niște oameni pe care să-i plătească, dar care să-și facă treaba, iar noi, ca breaslă, nu suntem așa, în general vorbind”, precizează Dan Negulescu. ”Nici statul nu ne ajută în niciun fel, dar așa a fost și în America, unde totul a început când s-au strâns 20 de oameni într-o cameră și au spus: de mâine nu ne mai «omorâm» între noi, nu mai vorbim urât unul de altul, nu ne mai batem joc de clienți, hai să încercăm să lucrăm împreună. Asta se întâmpla în 1903. Acest mod de lucru s-a extins, s-au creat asociații statale, apoi cea națională.Au ajuns să respecte aceeași reguli, apoi a venit statul care a zis că s-au organizat foarte bine și le-au cerut codul etic ca să facă o lege bazată pe el. Legile de licențiere din SUA sunt făcute după codul NAR”, conchide Dan Negulescu.