Un curs complet de reprezentare exclusivă va fi organizat pentru prima oară la Brașov la finalul acestei săptămâni. Astfel, reprezentanții Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România (APAIR) își doresc să vină în întâmpinarea numărului tot mai mare de persoane din comunitatea locală interesate de acest mod de lucru.
Evenimentul “Reprezentarea Exclusivă de la A la Z” se va desfășura în perioada 1-3 februarie și va cuprinde trei zile de cursuri intensive pe parcursul cărora participanții vor afla cum își pot evalua corect resursele și activitatea pentru a creiona un plan de succes pentru afacerile lor, cum trebuie să acționeze ulterior pe baza acestuia și cum pot genera noi oportunități de afaceri gestionând cu ușurință relațiile cu toți clienții lor. În plus, cursanții vor afla care sunt cele mai bune metode prin care se pot poziționa ca specialiști în fața clienților, lucrând în reprezentare exclusivă, și cum vor ajunge să încheie constant tranzacții pe baza recomandărilor.
“Este pentru prima dată când se organizează un asemenea eveniment în afara Bucureștiului, la Brașov. Acesta este primul semn că modelul de lucru în reprezentare exclusivă începe să se propage și să fie adoptat de către agenții imobiliari din întreaga țară. Țelul nostru, al comunității agenților imobiliari din Brașov, cât și al APAIR, este să construim o comunitate unită în România care să se ghideze după noi standarde de practică în domeniul imobiliar și care să le permită agenților să acționeze întâi de toate în interesul clienților lor, dar și un regim de lucru mai coerent și mai competitiv”, ne-a declarat Mihai Banu, agent imobiliar care a adoptat reprezentarea exclusivă ca model de lucru după 15 ani de activitate.
“În prezent, aproximativ 50 de colegi din Brașov lucrează în regim de reprezentare exclusivă. Din acest punct de vedere, Brașovul reprezintă o poveste de succes, care subliniază un interes activ pentru educație profesională, deschidere pentru adoptarea unui model inovativ de lucru și o dorință de a fi performați în activitatea noastră”, a mai adăugat Banu.
Lectorul cursului “Reprezentarea Exclusivă de la A la Z” va fi Ileana Preda, Realtor, membru APAIR și NAR, care a acumulat experiență în domeniul imobiliar atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii.
Taxa de participare la acest eveniment este de 599 de lei. Membrii asociației beneficiază de 20% reducere. Înscrierile pot fi realizate accesând acest link.
Tot la Brașov va fi organizat, pe 12 martie, un curs de “Cod Etic și inițiere Realtor”. Mai multe detalii aici.
Președinte APAIR: Ne propunem să sprijinim și alte comunități locale
Tot mai mulți agenți imobiliari își doresc să evolueze din punct de vedere profesional și aleg să investească din ce în ce mai mult în educația lor, fapt benefic pe termen lung pentru întreaga piață imobiliară. În plus, numărul celor interesați de implementarea modului de lucru de reprezentare exclusivă în propriile afaceri este și el în creștere, susține Igor Postovanu, președintele APAIR.
“O realitate care nu mai poate fi contestată este aceea că cerințele consumatorului de servicii imobiliare sunt tot mai mari. Clientul este tot mai educat, mai bine informat și solicită servicii la standarde tot mai ridicate care să îi aducă plusvaloare în tranzacțiile imobiliare. Reprezentarea exclusivă a unei singure părți în tranzacții răspunde excelent acestei nevoi. În consecință, interesul agenților imobiliari pentru adoptarea acestui mod de lucru este tot mai ridicat”, ne-a declarat Postovanu.
În opinia sa, acest aspect poate fi observat nu doar în rândul celor care activează în breaslă în Capitală, ci și în cazul agenților din marile orașe ale țării.
“Pe viitor ne propunem să sprijinim și alte comunități locale care doresc să îmbrățișeze valorile Codului Etic APAIR și modul de lucru de reprezentare exclusivă a unei singure părți în tranzacție. Sunt ferm convins că breasla imobiliară din România are un viitor luminos și simt că fiecare dintre noi poate contribui la o piață imobiliară mai bună prin implicare proprie”, a mai spus președintele APAIR.
În 2018, reprezentanții asociației au organizat peste 25 de evenimente educaționale, de la ateliere de reprezentare exclusivă până la cursuri de certificare internațională, la care au luat participat circa 1.000 de persoane.
Citește și: Investiție în imobiliare în Brașov? Ce aleg cumpărătorii și care sunt zonele pe care le preferă
Citește și: Cum a evoluat piața imobiliară pe parcursul anului 2018? Particularitățile care o influența semnificativ în viitor