2019, ce an incredibil! Am aniversat un deceniu de evenimente marca CPI cu noi întâlniri dedicate breslei imobiliare, la care au participat aproximativ 1.600 de profesioniști – agenți, dezvoltatori și investitori, dar și tineri aflați la început de carieră în real estate, ne-am bucurat împreună de comunitatea puternică pe care am construit-o în tot acest timp și am dezbătut alături de zeci de speakeri cu greutate problemele pieței. Am adus în fața voastră traineri de top, am căutat să vă punem la dispoziție informații utile și instrumente menite să contribuie la accelerarea business-urilor voastre din sectorul imobiliar și am premiat rezultatele excepționale obținute de cei mai buni jucători din domeniu. Totul prin evenimentele CPI Național 2019, Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019 și CPI Regional 2019. Vă mulțumim că ne-ați fost alături și de această dată! Promitem să ne revedem în 2020 cu noi surprize!
Am început anul în forță cu peste 1.000 de ore de planificare ce s-au concretizat, pe 21 și 22 martie, în două evenimente cu adevărat speciale – CPI Național 2019 și Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019. V-am pregătit două zile de conferințe în care au urcat pe scenă speakeri de top, nu doar din România, ci și din străinătate, atât din real estate, cât și din domenii conexe, vânzări și din sectorul financiar-bancar.
Ne-am dat întâlnire pentru prima zi de CPI Național 2019 într-un cadrul de excepție – Stejarii Country Club din București – și am adus în fața voastră reprezentanți ai unor agenții imobiliare cu rezultate de invidiat și dezvoltatori de renume.
La panelul dedicat liderilor locali au participat Marius Șchiopotă (Managing Partner Hitch&Mosher), Ciprian Iovu (Manager Inter Imobiliare), Daniel Tudor (CEO The Concept), Cătălin Priscorniță (CEO Blitz), Răzvan Calița (Coldwell Banker Alpin), Andreea Parti (Broker/Owner RE/MAX Choice) și David Grigorescu (Președintele Asociației Profesionale a Agenților Imobiliari din România – APAIR). Discuțiile au fost moderate de jurnalistul Andrei Panait.
#CPINațional2019: Cum vede un specialist, cu 23 de ani de experiență, piața imobiliară din Iași?
A urmat un panel național, moderat de Cristian Hostiuc – directorul editorial al celei mai importante publicații de business din România, Ziarul Financiar, la care au luat parte alți șase speakeri de top – Beatrice Dumitrașcu (VP Residential Sales One United Properties), Andreea Comșa (CEO Premier Estate Management), Silviu Pop (Head of Research Colliers International România), Alina Iozsa (Partener Hațegan Attorneys), Monica Barbu (CEO Artmark Historical Estate) și Dana Ababei (Președintele Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România – ANEVAR).
Nu a lipsit din agenda CPI nici sesiunea specială “Imobiliarii te inspiră” , în cadrul căreia am adus în fața participanților patru profesioniști cu povești unice. Au luat cuvântul Georgian Marcu (Consultant &Owner Green Angels), Ioana Oltean (Managing Partner Napoca Imobiliare), Octavian Bădescu (Fondator RE/MAX Freedom Group, actual Freedom Group Real Estate) și Ciprian Iovu (Manager Inter Imobiliare).
L-am adus în fața publicului și pe Alin Comșa, Managing Partner al Institutului de Management al Artei Artmark, și pe doi dintre cei mai apreciați traineri din România – Octavian Pantiș (antreprenor și autorul bestseller-ului “Musai List”) și Bogdan Comănescu (fondatorul celei mai cunoscute firme de training din țară – Accelera Business Strategy). Am făcut astfel o paralelă între artă și lumea imobiliarelor, am discutat despre cât de importantă este atitudinea potrivită pentru a putea evolua pe plan personal și profesional și am analizat diverse situații des întâlnite în companii care ajung să distrugă motivația și loialitatea echipelor de vânzări.
Gazdele evenimentului au fost Eli Roman, o prezență constantă în jurnalismul economic și unul dintre prezentatorii știrilor Realitatea TV, și Călin Iepure, CEO-ul celei mai cunoscute organizații de Business Networking din România – bizz.club.
A doua zi de CPI Național 2019 a cuprins conferința organizată de Analize Imobiliare, platforma Imobiliare.ro de cercetare, cu sprijinul ANEVAR la care au luat parte reprezentanții unora dintre cele mai puternice bănci din România – Dr. Andrei Rădulescu (Director Analiză Macroeconomică Banca Transilvania) și Cătălin Jalobă (Head of Real Estate Finance BCR). Cei doi specialiști au evidențiat, printre altele, perspectivele macroeconomice pe care le are piața imobiliară locală.
Printre speakerii conferinței s-au numărat și Dana Ababei (ANEVAR), Kazimierz Kirejczyk (vicepreședinte Jones Lang LaSalle Polonia), Silviu Pop (Colliers International România) și Dorel Niță (Head of Research Imobiliare.ro și coordonatorul Analize Imobiliare).
Tot pe 22 martie, au fost organizate cinci workshop-uri: “Magia influenței” susținut de public speaker-ul Octavian Grozea, “21 de expresii hipnotice folosite în vânzări” susținut de Bodgan Comănescu, “Storytelling în Business” susținut de Călin Iepure, “Business Model Canvas” de trainerul Mihai Măreșescu și “Există viață după criză” organizat de consultantul în management strategic și operațional și CEO-ul Tempini România Gigi Nacev.
Am încheiat ziua, la Hotelul Athenee Palace Hilton din București, cu decernarea celor mai râvnite premii din real estate-ul românesc la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019. În cadrul evenimentului, moderat de Andreea Comșa, s-au oferit 38 de trofee premianților din trei categorii – Dezvoltatori imobiliari, Agenții imobiliare și Oameni în imobiliare. Printre câștigători s-au numărat companii și proiecte precum Wallberg Properties, Vox Vertical Village, 102 The Address și iAdvise.
Lista completă a câștigătorilor Galei Profesioniștilor în Imobiliare 2019 poate fi consultată AICI.
În total, în jur de 500 de profesioniști în imobiliare ne-au fost alături la CPI Național 2019 și la Gala Profesioniștilor în Imobiliare 2019.
CPI Regional 2019 – peste 1.000 de participanți, 7 orașe, 30 de speakeri și noutăți
Alte săptămâni de planificări, apoi am demarat seria CPI Regional 2019, cu noutăți, surprize și cu intenția de a obține cea mai aplicată ediție CPI Regional de până acum, totul pentru a veni în sprijinul agenților, dezvoltatorilor și investitorilor din marile orașe ale țării. Turneul nostru a început în mai cu întâlnire organizată pe 21, la Hotelul Kronwell, pentru breasla imobiliară din Brașov. Circa 120 de profesioniști ne-au fost din start alături.
Cu această ocazie am introdus în agenda CPI o noutate – sesiunea World Cafe, în care am organizat grupuri de dezbateri pe trei teme de interes – rating agent din partea cumpărătorului, superhero cu dezvoltatorii imobiliari și necesitatea unei platforme educaționale pentru agenți și manageri. Discuțiile au fost moderate de Radu Andrei (Managing Partner Imobiliare.ro), Valeria Iacob (Product Manager Imobiliare.ro) și de Sebastian Ungureanu (Regional Sales Manager Imobiliare.ro).
Am organizat, așa cum v-am obișnuit în toți acești ani de CPI, un panel dedicat liderilor locali din real estate la care au participat Răzvan Calița (Managing Partner Coldwell Banker Alpin), Alexandru Muntean (Manager iAdvise), Cristina Țîrea (Sales&Marketing Coordination Maurer Imobiliare Brașov), Romina Dovleac (Marketing Director Wallberg Properties Brașov) și Mihai Banu (Owner MBM House). La discuțiile moderate de CEO-ul Imobiliare.ro, Adrian Erimescu, a luat parte și Dorel Niță (Head of Research Imobiliare.ro și coordonator Analize Imobiliare) care le-a prezentat participanților și o analiză completă a pieței rezidențiale din Brașov. O poți descărca gratuit AICI.
#CPIBrașov2019: „Pulsul” pieței rezidențiale brașovene
Pe 22 mai am organizat primul eveniment CPI din Sibiu. Ne-am simțit extraordinar alături de profesioniștii din acest oraș și plănuim să ne întoarcem aici și în 2020!
La CPI Sibiu 2019 am făcut networking, am luat pulsul pieței rezidențiale și am adus la dezbateri speakeri cu renume pe plan local. Au participat la discuții Lucian Oană (Director General Taboo Imobiliare), Daniel Natanail (CEO Group TKI), Caius Giurgiu (Manager S.M. Art Proiect) și Nicolae Ciupar (Manager Upper Class).
În luna iunie am organizat întâlnirea dedicată jucătorilor activi pe piața de real estate din Timișoara. Gazda evenimentului CPI Timișoara 2019 a fost Călin Iepure, co-autorul volumului „Jocul vânzării”, alături de care am parcurs întreg traseul caravanei CPI Regional în 2019. Am organizat și aici sesiunea specială World Cafe, dar și cele două module cu informații de interes pentru agenții, respectiv pentru dezvoltatori.
Panelul de dezbateri a fost compus din Simona Șchiopotă (Managing Partner Hitch&Mosher), Eugen Encuțescu (CEO Eugene Estate), Sorin Horotan (Broker/Owner RE/MAX Corso), Toni Ehling (Director Dezvoltare XCity Towers), Călin Centea (Director Vânzări ISHO) și Dorel Niță (Analize Imobiliare). O perspectivă interesantă asupra pieței imobiliare a venit în cadrul discuțiilor din partea avocatului Alinei Iozsa (Hațegan Attorneys).
#CPITimișoara2019: Ne paște o nouă criză? Patru specialiști în imobiliare răspund
#CPITimișoara2019: Trei elemente care și-au pus amprenta pe evoluția pieței imobiliare
Am revenit din toamnă în alte patru orașe din țară – Constanța, București, Cluj-Napoca și Iași – cu noi evenimente CPI Regional 2019. La CPI Constanța 2019 am discutat despre zvonurile privind apariția unei noi crize imobiliare, modificările propuse pentru programul Prima Casă și despre dezvoltarea segmentului rezidențial nou în orașul de pe malul Mării Negre alături de Cosmin Began (Manager Grup Proprietăți Perfecte), Răzvan Ionescu (Director Marketing Impact Developer&Contractor) și Andrei Rusu (Președinte ales al APAIR).
Dorel Niță le-a prezentat participanților o radiografie completă a pieței locale, iar Andreea Popa (Director Vânzări Analize Imobiliare) și Sebastian Pascu (Product Manager Imobiliare.ro) le-au vorbit dezvoltatorilor imobiliari despre modalitățile prin care pot lua cele mai avantajoase decizii de business pe baza datelor statistice și despre cum pot obține performanțe mai bune în mediul online.
#CPIConstanța2019: Remus Bălan – „Amânarea este ca Forța pentru maeștrii Jedi”
Pe 1 octombrie ne-am întâlnit cu breasla imobiliară din Capitală. Am avut parte de un record de participare la CPI București 2019, circa 250 de agenți, dezvoltatori și investitori fiind prezenți pentru dezbateri și networking la Hotelul Marshal Garden.
Panelul de dezbateri dedicat liderilor locali din imobiliare a fost compus din Răzvan Ionescu (Director Marketing Impact Developer&Contractor), Viorel Mohorea (Condominium Sales Project Manager SVN România), Elena Butucea (Associate Sales Manager Premier Estate Management), Octavian Bădescu (Fondator Freedom Group Real Estate), Mădălina Cheptea (Managing Partner Raich&Raich Premium Real Estate) și Dorel Niță (Analize Imobiliare).
Dezbaterea a fost transmită integral pe Facebook Clubul Profesioniștilor în Imobiliare. Poți să o urmărești mai jos↓
Alături de speakerii noștri am aflat cum se vede mersul pieței de real estate din Capitală, care sunt preferințele bucureștenilor în materie de locuințe și multe altele.
Caravana CPI a făcut încă un popas pe parcursul lunii octombrie, de această dată la Cluj-Napoca. Trainerul Remus Bălan, care timp de 20 de ani a lucrat în corporații românești și internaționale, le-a prezentat celor 230 de participanți de la CPI Cluj 2019 cele mai eficiente metode de gestionare a timpului. Cu el ne-am întâlnit la toate celelalte evenimente din seria regională.
Am avut și speakeri care au reprezentat trei agenții imobiliare de primă clasă de pe plan local, dar și un dezvoltator cu proiecte în numeroase orașe din țară. Este vorba despre Ioana Oltean (Managing Partner Napoca Imobiliare), Ioan Hosszu (Manager Habitas Imobiliare), Adrian Vasiu (Broker/Owner RE/MAX Grup de Lux) și Alexandru Burnete (Sales Representative Maurer Panoramic). Printre temele atinse în timpul discuțiilor, moderate de CEO-ul Imobiliare.ro, s-au numărat cele legate de posibilul record care ar putea să apară la nivelul pieței locale în 2019, legile și standardele la care trebuie să se supună agentul imobiliar și colaborarea între membrii breaslei.
#CPICluj2019: Un nou record în materie de locuințe finalizate anul acesta?
#CPICluj2019: Astronaut, doctor, IT-st? Nu, când mă fac mare, eu vreau să fiu agent imobiliar!
Ultima întâlnire organizată în cadrul CPI Regional 2019 a avut loc la începutul lunii noiembrie în Iași. Mai bine de 100 de agenți imobiliari și dezvoltatori ne-au fost alături încă de la primele ore ale dimineții pentru ca până la finalul evenimentului CPI Iași 2019 lista de înscrieri să cuprindă 150 de persoane. Radu Andrei, Managing Partner Imobiliare.ro, le-a prezentat celor din sala Palas Congress Hall cele mai noi funcționalități implementate și cum pot acestea să îi ajute pe profesioniști să genereze mai mult business.
Participanții au avut oportunitatea de a face networking cu alți colegi de breaslă, de a afla cele mai eficiente tehnici de time management și cele mai noi informații privind evoluția segmentului rezidențial. Au fost invitați să se implice în dezbaterile din panel următorii speakeri – Emilian Tarcan (Senior Consultant Vânzări Casa Albă), Ciprian Iovu (Manager Inter Imobiliare și vicepreședinte CEIR) și Elena Rusu (Project Manager Cataleya Residence). Aceștia au vorbit despre probabilitatea apariției unei crize imobiliare, despre evoluția prețurilor pe plan local și despre importanța colaborării între companiile imobiliare active în Iași.
#CPIIași2019: De ce le este frică de criză cumpărătorilor?
Vă mulțumim pentru interesul acordat evenimentelor CPI și pentru sprijinul oferit în creșterea acestei comunități puternice de profesioniști în imobiliare! Revenim, în curând, cu detalii privind calendarul întâlnirilor CPI din 2020.