Light Dark

Într-o lume în care suntem bombardați cu informații și aproape oricine are acces la internet, consumatorii pot obține rapid răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le-ar putea avea în legătură cu sectorul de real estate, iar agenții imobiliari trebuie să concureze cu toate aceste canale, să ofere informații de calitate și să se lupte să rămână relevanți? Cum pot face acest lucru? Demonstrându-și valoarea și expertiza.

Consumatorii își doresc ca agentul imobiliar la care apelează să fie expert pe piața locală. Astfel, devine necesar să găsești modalitățile potrivite pentru a-ți arăta expertiza în domeniu și pentru a le demonstra că ești persoana potrivită pe care ei își vor dori să o contacteze atunci când sunt pregătiți să facă una dintre cele mai importante tranzacții din viață.

Pentru a fi perceput nu doar ca agent imobiliar, ci ca expert pe piața locală, trebuie să știi mai întâi că, potrivit datelor realtor.com:

  • 85% dintre clienți vor să știe cele mai noi trenduri în evoluția pieței în zona lor
  • 79% sunt interesați de durata medie de vânzare a unei proprietăți
  • 62% vor să afle mai multe detalii despre casele vândute recent în zona lor.

Ai nevoie de resurse pentru a strânge aceste informații? Găsești, spre exemplu, unele dintre cele mai noi date relevante despre evoluția pieței imobiliare din principalele șase orașe ale țării (București, Iași, Constanța, Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara) în raportul „Piața imobiliară rezidențială T1 2019”.

După ce te înarmezi cu aceste statistici, este indicat să faci un pas mai departe. Încearcă să simplifici cât mai mult informațiile și să găsești o variantă prin care, atunci când le expui în fața potențialilor clienți, acestea să fie cât mai ușor de înțeles. Poți pune, totodată, accent pe modalitățile în care acestea influențează decizia de vânzare sau de cumpărare a unei proprietăți.

O variantă sugerată de specialiștii realtor.com ar mai fi și realizarea unor sesiuni periodice de tip Facebook Live în care să prezinți cele mai noi informații despre evoluția pieței și prin intermediul cărora să îi încurajezi pe cei care le urmăresc să se înscrie pentru a primi date personalizate prin e-mail. Astfel de rapoarte te pot ajuta să îți arăți competențele în real estate și să rămâi în mintea lor ca expert.

Citește și: Cum preferă românii să comunice cu agenții imobiliari și care sunt principalele așteptări pe care le au de la aceștia – STUDIU

Citește și: Cum gestionezi corect cea mai des întâlnită obiecție întâlnită în interacțiunea agent imobiliar-client

Citește și: Prospectarea, combustibilul afacerii oricărui agent imobiliar. Scenarii care te pot ajuta să o faci zilnic cu succes – VIDEO